DOC

CE E NOU _N DOOM2

By Kelly Washington,2014-07-14 14:34
15 views 0
CE E NOU _N DOOM2Doom,CE,E,N,n,ce,28,EE

    12 ÎN DOOMCE E NOU

    - Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti”,

    Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române.

    Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005, coordonator:

    Ioana Vintilă-Rădulescu -

     În cele ce urmează se prezintă, însoţite de câteva exemple, principalele modificări 221introduse în DOOM faţă de prima ediţie a dicţionarului (DOOM), modificări care afectează normarea sub diverse aspecte a unor cuvinte.

     Conform Legii privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române nr. 752/2001, în România, forul care „se îngrijeşte de cultivarea limbii române şi stabileşte

    regulile ortografice obligatorii” este Academia Română. 2 Actualele norme au intrat în uz din momentul publicării DOOM; pentru învăţământ, ministerul de resort este cel care decide data aplicării lor.

     Pentru detalii privind celelalte norme (care sunt în continuare valabile aşa cum 1fuseseră stabilite prin DOOM) şi fiecare cuvânt - mai vechi sau mai nou - în parte este 2necesară consultarea introducerii la DOOM, respectiv a dicţionarului propriu-zis.

     Informaţiile sunt prezentate în ordinea în care su fost tratate în introducerea la 2DOOM şi nu în ordinea importanţei.

    MODIFICĂRI PRIVIND DENUMIREA/CITIREA UNOR LITERE

    Litere Denumirea/

    citirea literei mari mici

    A a a

    Ă ă ă 3Â â î/î din a

    B b be/bî

    C c če/cî

    D d de/dî

    E e e

    F f ef/fe/fî

    G g ğe/ghe/gî 4H h haş/hî

    I i i

    Î î î/î din i

    J j je/jî

    K k ka/kapa

    L l el/le/lî

     12 Cuvintele la care s-au făcut modificări de normă faţă de ediţia I sunt precedate în DOOM de semnul exclamării (!), iar cuvintele nou introduse de steluţă (*). 2 Academia Republicii Socialiste România, Institutul de Lingvistică al Universităţii Bucureşti, Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, Editura Academiei, Bucureşti, 1982, redactor

    responsabil: Mioara Avram, redactor responsabil adjunct: Laura Vasiliu. 3 Considerăm neavenită continuarea războiului celor două litere, â din a” şi „î din i”: indiferent de motivaţii, schimbarea, din nou, a acestei convenţii grafice ar fi o dovadă de ridicolă imaturitate pentru o

    cultură care pretinde a fi luată în serios. 4 Denumirea ha este rar folosită.

     1

    M m em/me/mî

    N n en/ne/nî

    O o o

    P p pe/pî 5Q q

    R r er/re/rî

    S s es/se/sî 6Ş ş şe/şî

    T t te/tî

    Ţ ţ ţe/ţî

    U u u

    V v ve/vî

    W w dublu ve/dublu vî

    X x ics

    Y y [igrec] 7Z z ze/zet/zî

    O VALOARE SUPLIMENTARĂ A LITEREI W

    Valoarea Poziţia Exemple

    8şi [u] la iniţială de cuvânt + weekend

    în câteva ee, (h)i [uĭkend]

    anglicisme whisky [uĭski]

    wigwam

    [uĭgŭom]

    SCRIEREA ŞI CITIREA UNOR ABREVIERI

     Actualmente se preferă scrierea fără puncte despărţitoare a unor abrevieri de tipul SUA, UNESCO etc.

     Unele litere din anumite abrevieri se citesc după modelul limbii din care au fost

    împrumutate abrevierile, de ex. CV, citită [sivi], deoarece este împrumutată din engleză,

    şi nu din latină (unde nici nu se folosea această abreviere), chiar dacă sintagma pe care o

    abreviază, curriculum vitae, este un latinism.

    Nu sunt urmate de punct:

    - simbolurile majorităţii unităţilor de măsură: gal pentru galon;

    - simbolurile unor termeni din domeniul tehnic şi ştiinţific: Rh „factorul Rhesus”.

     Pentru numele şi simbolurile unităţilor de măsură se aplică prevederile sistemelor

    internaţionale obligatorii/normele interne în domeniu.

     9ACCENTUL

     51 Pronunţarea chĭu, indicată în DOOM, este nerecomandabilă. 6 ş şi ţ au sub s şi t o virguliţă? şi nu o sedilă (care se utilizează sub c în alte limbi: ç). În unele programe de calculator, ş, spre deosebire de ţ, apare în mod greşit cu sedilă. 7 Citit şi [zed]. 8 Deoarece diftongul [ŭi] nu există în limba română. 9 Vocala care poartă accentul principal este subliniată cu o linie.

     2

     La unele cuvinte (mai vechi sau mai noi) se admit variante accentuale literare 1, libere (indicate în Dicţionar în ordinea preferinţei), cu unele deosebiri faţă de DOOM

    atât la unele cuvinte vechi în limbă, cât şi la unele neologisme, de ex. acatist/acatist,

    antic/antic, gingaş/gingaş, hatman/hatman, jilav/jilav, penurie/penurie, trafic/trafic.

     Se recomandă o singură accentuare la avarie, crater, despot, la formele verbului a

    fi suntem, sunteţi.

    SCRIEREA ŞI PRONUNŢAREA NUMELOR PROPRII STRĂINE

     Numele statelor trebuie utilizate în forma oficială recomandată de acestea Belarus

    (la cuvintele din aceeaşi familie se pot folosi ambele variante: belarus/bielorus, belarusă/bielorusă), Cambodgia, Côte d’Ivoire, Myanmar.

     Formele tradiţionale curente, intrate prin intermediul altor limbi şi adaptate

    limbii române, ale unor nume de locuri străine cunoscute de mai multă vreme la noi, pot fi folosite şi în indicaţii bibliografice: Florenţa etc.

     Normele actuale recomandă formele Bahus, Damocles - cf. şi expresia consacrată sabia lui Damocles -, Menalaos, Oedip [ödip] (cf. şi redarea titlului tragediei antice Oedip rege şi a titlului operei lui George Enescu), Procust, nu Bacus, Damocle, Menelau, Edip, Procust.

     Numele anumitor personalităţi, provenite din limbi scrise cu alfabetul chirilic, pot

    fi ortografiate atât conform tradiţiei româneşti, cât şi normelor actuale de transliterare:

    Dostoievski/Dostoevski.

    SCRIEREA CU LITERĂ MICĂ SAU MARE LA INIŢIALĂ

    Scrierea cu literă mică la iniţială

     Se scriu cu literă mică (şi nu mare) la iniţială şi:

     - numele fiinţelor mitice multiple: ciclop, gigant, muză, parcă, sirenă, titan;

     - elementele iniţiale din numărul de ordine al unor manifestări periodice a căror denumire este folosită în interiorul unei propoziţii: Participanţii la (cel de-)al X-lea

    Congres …

     Când denumirea este folosită singură, ca titlu etc., începe cu literă mare: Al X-lea

    Congres ...

     Se pot scrie, ocazional, cu literă mică, unele cuvinte care, în mod obişnuit, se scriu cu literă mare, pentru a realiza un anumit efect stilistic (ceauşescu, pcr) sau grafic (univers enciclopedic pe publicaţiile editurii în cauză).

    Scrierea cu literă mare la iniţială

     Se scriu cu literă mare la iniţială şi:

     - toate componentele (cu excepţia, de regulă, a cuvintelor ajutătoare):

     - numelor proprii (inclusiv ale unor unităţi lexicale complexe folosite ca nume proprii) care desemnează marile epoci istorice (chiar dacă nu reprezintă evenimente) (Antichitatea, Evul Mediu), inclusiv războaiele de anvergură (Primul

    Război Mondial, al Doilea Război Mondial) sau care au un nume propriu (Războiul

     3

    celor Două Roze, Războiul de Independenţă, Războiul de Secesiune, Războiul de Treizeci de Ani, Războiul de 100 de Ani);

     - numelor proprii de instituţii, inclusiv când sunt folosite eliptic: secretar

    de stat la Externe; Lucrează în Institut de cinci ani; student la Litere; admiterea la Politehnică;

     - locuţiunilor pronominale de politeţe: Alteţa Sa Regală, Domnia Sa,

    Excelenţa Voastră, Înălţimea Voastră, Majestăţile Lor Imperiale, Sfinţia Sa;

     - numai primul element din numele proprii compuse care reprezintă denumirile organismelor de conducere şi ale compartimentelor din instituţii: Adunarea generală a

    Academiei Române, Catedra de limba română, Comisia de cultivare a limbii a Academiei Române, Compartimentul/Departamentul/Sectorul de limbi romanice, Direcţia,

    Secretariatul, Secţia de filologie şi literatură a Academiei Române, Serviciul de

    contabilitate.

     Se pot scrie cu literă mare unele cuvinte (care, de obicei, se scriu cu literă mică),

    în semn de cinstire (Soldatul Necunoscut; Slavă Ţărilor Române).

     Componentele sintagmei ţările române, care nu a fost niciodată numele propriu al unei

    entităţi statale unice, se scriu în mod obişnuit cu literă mică la iniţială.

    SCRIEREA CUVINTELOR COMPUSE

    I. Se revine la scrierea într-un cuvânt a tuturor formelor pronumelui negativ

    compus niciunul, niciuna „nimeni” şi ale adjectivului pronominal corespunzător niciun,

    nicio, care se încadrează într-un întreg sistem la care se aplică de mult aceleaşi reguli.

     1. Niciun(ul) s-a mai scris „legat” şi înainte de 1953, dată după care nici un(ul) a devenit singura

    excepţie în mai multe privinţe:

    - a. era unicul pronume (în afară de ceea ce şi spre deosebire, de exemplu, de pronumele cu o

    componenţă relativ asemănătoare vreun(ul), scris într-un cuvânt) redat grafic ca şi cum ar fi vorba

    de două cuvinte diferite şi independente şi nu de un unic pronume/adjectiv compus sudat - între

    componentele căruia nu poate fi intercalat alt cuvânt;

    - b. era singura combinaţie din seria celor formate din nici + când, cât, cum, de cât, de cum, o dată

    sau odată, odinioară, unde la care nu se făcea distincţie şi în scris între îmbinările libere şi

    disociabile, în care componentele îşi păstrează individualitatea, şi cuvintele compuse sudate.

    Astfel, şi până acum trebuia să se distingă, de exemplu, şi în scris, între niciodată „în niciun

    moment” şi nici odată „nici cândva” (situaţia complicată în acest caz şi de o a treia situaţie: nici o

    dată „nici o singură dată”, „nicio dată calendaristică” sau „nicio informaţie”) sau între grupurile

    ortografice fiecare, oarecare, oricine ş.a. şi, respectiv, fie care, oare care, ori cine.

     2. Tot atât de normal ca în aceste ultime exemple este să distingem, de pildă, între:

    - niciun adjectiv pronominal (N-are niciun chef să facă ce i se cere) şi nici un adverb + articol (Nu e

    naiv şi nici un om neştiutor) sau nici un conjuncţie + numeral (Mă confundaţi, eu nu am nici un frate,

    nici mai mulţi);

    - niciunul pronume (N-a venit niciunul „nimeni”) şi nici unul conjuncţie + pronume nehotărât (Nu-mi

    place nici unul, nici celălalt

    - combinaţii în care nici este accentuat în frază şi în care se poate intercala, de exemplu, adverbul

    măcar (N-are nici măcar un prieten).

    Aceste combinaţii se folosesc mult mai rar decât pronumele şi mai ales în astfel de structuri binare,

    destul de clare din punctul de vedere al înţelesului şi al logicii, nu numai al analizei gramaticale.

     3. Grafia niciun etc. corespunde şi pronunţării în două silabe [ničun].

     4. Ea nu numai că nu îngreunează, ci, dimpotrivă, uşurează recunoaşterea ca atare a

    pronumelui/adjectivului pronominal în cauză.

     5. Acestă grafie a fost adoptată şi de noua Gramatică a Academiei.

     6. Ea respectă şi paralelismul grafic cu celelalte limbi romanice în care există pronume cu o

    structură asemănătoare.

     4

     Se scriu „legat” şi:

     - adjectivele cu structura adjectiv + vocala de legătură o + adjectiv, care exprimă o unitate, având flexiune numai la ultimul element: cehoslovac „din fosta Cehoslovacie”, sârbocroat;

    Dar ceho-slovac „dintre Cehia şi Slovacia”, sârbo-croat „dintre sârbi şi croaţi”.

     - adverbul odată „cândva (în trecut sau în viitor), imediat, în sfârşit”: A fost odată ca niciodată, O să-ţi spun eu odată ce s-a întâmplat, Termină odată, Odată terminat lucrul, am plecat.

     Dar se scriu în două cuvinte o dată numeral adverbial (Aşa ceva ţi se întâmplă numai o dată în viaţă, Te mai rog o dată, O da la două luni) şi o dată subst. „zi, dată calendaristică” sau

    „informaţie”.

     II. Se scriu cu cratimă:

     - adjectivele compuse nesudate cu structura adverb + adjectiv (adesea provenit din participiu), când compusul prezintă o diferenţă de sens faţă de cuvintele de bază: bine-crescut „cuviincios”, bine-cunoscut „celebru”, bine-venit „oportun, agreat”;

     Ele se deosebesc de îmbinările cu o structură şi o componenţă asemănătoare, care se scriu

    într-un cuvânt când sunt compuse sudate (binecuvântat) şi separat când sunt grupuri de cuvinte

    care îşi păstrează fiecare sensul (bine crescut „dezvoltat bine”).

     - substantivele compuse cu unitate semantică şi gramaticală mai mică decât a celor scrise într-un cuvânt, ca:

     - bună-credinţă „onestitate”; bună-creştere, bună-cuviinţă „politeţe”;

    bună-dimineaţa (plantă), bun-rămas „adio”;

     Compusele sudate cu structură asemănătoare se scriu într-un cuvânt (bunăstare

    „prosperitate”), iar secvenţele în care componentele îşi păstrează autonomia - în cuvinte separate

    (bună creştere „dezvoltare bună”, bunul gust al libertăţii).

     - prim-balerin, prim-balerină, prim-procuror, pri-solist, prim-solistă; 10 - bas-bariton, contabil-şef, cuvânt-titlu „intrare de dicţionar”, maşină-capcană (în care al doilea substantiv este apoziţie);

     Se scrie într-un cuvânt blocstart - ca şi blochaus, blocnotes.

     - termeni care denumesc substanţe chimice distincte, specii distincte de plante sau de animale (cu nume ştiinţifice diferite) ş.a., la care se generalizează scrierea cu cratimă - indiferent de structură: fluture-de-mătase, gândac-de-Colorado (specii de insecte), viţă-de-vie (plantă).

     - tipuri izolate: cuvânt-înainte „prefaţă”, mai-mult-ca-perfect (timp verbal).

     11SCRIEREA LOCUŢIUNILOR

     Se scriu în cuvinte separate, de ex.: băgare de seamă „atenţie”, chit că, cu bună ştiinţă, de bunăvoie „benevol”, de jur împrejurul, de prim rang „de calitatea întâi”; Doamne fereşte, Domnia Lui, Excelenţa Sa, Înalt Preasfinţia Voastră, în ciuda, în jur „în preajmă”, în jur de „aproximativ”, în jurul, în locul, Măria Ta, până ce, până să ş.a.

     10 În COR. Clasificarea ocupaţiilor din România, Meteor Press, Bucureşti, 2003, şi în actele normative

    (Ordonanţa de urgenţă nr. 191 din 12 decembrie 2002, în Monitorul Oficial al României, XIV, nr. 951, Partea I, 24 decembrie 2002), numele de funcţii compuse cu şef sunt scrise în cuvinte separate; cf. şi negociator şef etc. 11 Deoarece nu pun alte probleme de scriere decât cele generale, precum şi ale componentelor lor, multe 12locuţiuni – interpretate uneori şi drept grupuri de cuvinte – nu au fost incluse în DOOM, în DOOM adăugâdu-se un număr restrâns.

     5

    În locuţiunile odată ce „după ce, din moment ce” şi odată cu „în acelaşi timp cu”, adverbul odată se scrie într-un cuvânt.

     Din punctul de vedere al scrierii ca locuţiuni nu sunt semnificative situaţiile în care unele

    elemente din componenţa lor sunt scrise cu cratimă din motive fonetice - todeauna (de-a

    berbeleacul, dintr-odată) sau acidental, pentru a reda rostirea lor în tempo rapid (aşa şi aşa/aşa

    şi-aşa) - sau pentru că sunt cuvinte compuse (de (pe) când Adam-Babadam).

     12SCRIEREA GRUPURILOR DE CUVINTE

     Fiind grupuri de cuvinte, şi nu un singur cuvânt compus, se scriu „dezlegat” şi:

     - de mâncat (N-am nimic de mâncat; De mâncat, aş mânca), după prânz ş.a.;

     Dar se scriu într-un cuvânt sau cu cratimă compusele cu o structură asemănătoare:

    demâncare, demâncat (pop.) „mâncare”, după-amiază, după-masă „a doua parte a zilei”.

     - apă minerală, bună dimineaţa (formulă de salut), bună stare „stare bună” etc.

     Grupurile relativ stabile de cuvinte se deosebesc de cuvintele compuse cu structură şi

    componenţă asemănătoare, în care elementele componente nu-şi păstrează sensul de bază şi nu

    corespund realităţii denumite şi care se scriu fie cu cratimă (bună-dimineaţa „plantă”), fie într-

    un cuvânt: bunăstare „prosperitate”.

     13DESPĂRŢIREA LA CAPĂT DE RÂND

    Despărţirea numelor de instituţii

    cuprinzând abrevieri pentru nume generice sau nume proprii

    Se tolerează plasarea pe rânduri diferite a abrevierilor pentru nume generice (RA = regie autonomă, SA = societate anonimă ş.a.), şi a numelor proprii din denumirile unor instituţii, indiferent de ordine: Roman |S.A., SC Severnav | SA., dar şi

    F.C. | Argeş, RA | „Monitorul Oficial”, SC | Severnav SA (ca şi în scrierea completă:

    Fotbal| Club| Argeş etc.).

    Numele proprii de persoană

     Pentru păstrarea unităţii lor, nu se despart la sfârşit de rând, ci se trec integral pe

    rândul următor numele proprii de persoane: Abd el-Kader, Popescu (nu: Abd el-

    |Kader/Abd el-Ka-|der, Po-pescu/Popes-cu).

    Despărţirea cuvintelor la capăt de rând

    Regula generală şi obligatorie a despărţirii cuvintelor la capăt de rând, valabilă pentru ambele modalităţi de despărţire (după pronunţare şi după structură), este

    interdicţia de a lăsa mai ales la sfârşit de rând, dar şi la început de rând o secvenţă 14care nu este silabă.

    Fac excepţie grupurile ortografice scrise cu cratimă (dintr-|un, într-|însa), la care se recomandă însă, pe cât posibil, evitarea despărţirii.

     12 Aceeaşi observaţie ca şi la locuţiuni. 13 Când utilizarea cratimei ar putea produce confuzii se foloseşte aici pentru a indica locul despărţirii bara

    verticală. 141 Chiar dacă include o vocală propriu-zisă, cum prevedea regula din DOOM, care era mai puţin restrictivă.

     6

    15 prevăd, de regulă, atât despărţirea la capăt de rând după Normele actuale

    pronunţare - care este indicată acum pe primul loc -, cât şi despărţirea după structură -

    care este indicată acum pe locul al doilea, precum şi cu unele restricţii faţă de 1recomandările din DOOM.

    Astfel, normele actuale nu mai admit despărţirile după structură care ar conduce

    la secvenţe care nu sunt silabe, ca în artr|algie, într|ajutorare, nevr|algic.

     Despărţirea cuvintelor în scris la capăt de rând nu se identifică cu despărţirea în silabe în sens

    fonetic. 1 Conform DOOM, „regulile bazate pe pronunţare” erau „tolerate”, deci perfect posibile, şi în cuvintele „formate”, la care „despărţirea […] care ţine seama de elementele constitutive atunci când cuvântul este analizabil sau măcar semianalizabil” era nu singura admisă, ci doar cea „preferată”. (caracterul analizabil este însă un lucru destul de relativ, un cuvânt ca obiect, de exemplu, nefiind, practic,

    nici măcar semianalizabil pentru majoritatea vorbitorilor). 1 În DOOM se preciza că unele cuvinte „formate” cunosc şi (nu doar exclusiv) o despărţire

    conformă cu structura lor morfologică. 1 În dicţionarul propriu-zis din DOOMînsă, deşi corect ar fi fost să se indice, ca variantă, şi

    despărţirea după pronunţare conformă cu regulile generale (de exemplu tran-salpin etc.) şi nu nu numai cea 1care se încadrează în categoria excepţiilor, DOOM menţiona numai despărţirea morfologică: „transalpin

    (sil. mf. trans-)”. De aici impresia greşită că, în asemenea cuvinte, silabaţia morfologică ar fi fost singura admisă.

     Probabil că şi din acest motiv, ca şi pentru a pune în evidenţă familiile de cuvinte şi mijoacele de formare a acestora, şcoala recomanda aproape exclusiv, la cuvintele „formate”, despărţirea bazată pe analiza morfologică. Notarea diferită, la unele examene şi concursuri, a celor două despărţiri (chiar dublă pentru cea morfologică, cum s-a procedat uneori) nu este deci corectă. Dacă se urmăreşte să se vadă dacă elevii sau candidaţii cunosc silabaţia fonetică ori structura morfologică a cuvintelor, întrebările ar trebui formulate explicit ca atare. 2 În DOOM s-a inversat numai ordinea de preferinţă a celor două modalităţi de

    despărţire la capăt de rând - după pronunţare (care prezintă şi avantajul pentru ea se

    pot stabili reguli formalizabile şi mai generale decât pentru despărţirea după structură) 1şi după structură. Spre deosebire de DOOM, noul DOOM indică riguros, la toate

    cuvintele în această situaţie, ambele posibilităţi, fără a o trece sub tăcere pe aceea care este mai puţin convenabilă sub un aspect sau altul.

     Ca urmare, în dicţionarul propriu-zis s-a inversat ordinea în care sunt indicate cele două modalităţi de despărţire la capăt de rând pentru cuvintele analizabile şi semianalizabile (compuse sau derivate cu prefixe şi cu unele sufixe): prima este indicată despărţirea bazată pe pronunţare, iar pe locul al doilea despărţirea anumitor secvenţe

    după elementele lor constitutive.

     Se pot deci despărţi şi după structură cuvintele (semi)analizabile, formate în

    limba română sau împrumutate (în exemple se indică numai limita în discuţie, nu şi

    limitele posibile între celelalte silabe): 16 - compuse: arterios-cleroză/arterio-scleroză, al-tundeva/alt-undeva, des-

    pre/de-spre, drep-tunghi/drept-unghi, por-tavion/port-avion, Pronos-port/Prono-sport,

    Romar-ta/Rom-arta;

     formaţiile cu -onim: o-monim/om-onim, paro-nim/par-onim, sino-nim/sin-onim;

     Compusele care păstrează grafii străine sunt supuse numai despărţirii după structura din

    limba de origine: back-hand.

     15 Cf. şi Dicţionarul general de ştiinţe ale limbii, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1997, s.v. silabaţie:

    „Regulile morfologice nu [subl. ns. I. V.-R.] sunt obligatorii”. 16 Din cuvinte întregi, elemente de compunere sau fragmente de cuvinte dintre care cel puţin unul există independent şi cu un sens care corespunde celui din compus.

     7

    - derivate cu prefixe: anor-ganic/an-organic, de-zechilibru/dez-echilibru, ine-

    gal/in-egal, nes-prijinit/ne-sprijinit, nes-tabil/ne-stabil, nes-trămutat/ne-strămutat,

    pros-cenium/pro-scenium, su-blinia/sub-linia;

    - derivate cu sufixe: savan-tlâc/savant-lâc.

     Cel care scrie are deci libertatea, atunci când nu recunoaşte sau nu este sigur de structura

    morfologică a unui cuvânt mai greu analizabil, să îl despartă pe baza pronunţării (o-monim, nu

    numai om-onim), ori, dacă o asemenea diviziune i se pare şocantă la cuvintele mai uşor analizabile,

    să despartă cuvântul în cauză pe baza structurii lui morfologice (post-universitar, nu neapărat pos-

    tuniversitar).

    Normele actuale nu mai admit însă nici despărţirile după structură care ar

    contraveni pronunţării, ca în apendic|ectomie [apendičectomie], laring|ectomie

    [larinğectomie].

    Pentru cuvintele a căror structură nu mai este clară, deoarece elementele

    componente sunt neînţelese sau neproductive în limba română, normele actuale recomandă exclusiv despărţirea după pronunţare (a-borigen, a-broga, a-brupt, a-

    diacent, ab-stract, a-dopta, ban-crută, o-biect, pros-pect, su-biect).

     Nu pun probleme acele compuse (ca bine-facere, clar-văzător, pur-sânge) sau derivate

    (precum contra-făcut, des-calificat, a re-începe) la care cele două tipuri de despărţire coincid.

     Se indică o singură despărţire, şi anume după structură, şi la cuvintele compuse (ca alt-fel, ast-fel,

    feld-mareşal, port-moneu) şi derivate cu prefixe (ca post-faţă, trans-bordare) sau cu sufixe (ca pust-

    nic, stâlp-nic) cuprinzând anumite succesiuni de consoane care nu admit alte despărţiri.

     La cuvintele scrise (obligatoriu sau facultativ) cu cratimă sau cu linie de pauză se admite - atunci când spaţiul nu permite evitarea ei - şi despărţirea la locul

    cratimei/liniei de pauză. Este vorba de:

     - cuvinte compuse sau derivate şi locuţiuni: aducere-|aminte;

     - împrumuturi neadaptate la care articolul şi desinenţele se leagă prin cratimă:

    flash-|ul;

     - grupuri ortografice scrise cu cratimă: ducându-|se, chiar când rezultă secvenţe care nu sunt silabe: dintr-|un (cazuri în care se recomandă însă evitarea despărţirii);

     - cuvinte compuse complexe: americano-|sud-coreean sau americano-sud-

    |coreean.

    Câteva norme morfologice

    Adjective

     La unele adjective neologice, norma actuală, reflectând uzul persoanelor cultivate,

    admite la feminin forme cu şi fără alternanţa o (accentuat) - oa, în ordinea de preferinţă analoagă/analogă, omoloagă/omolo(în timp ce la altele nu admite forme cu oa:

    barocă, echivo); adjectivul/substantivul vagabond are femininul vagaboandă, nu

    vagabondă.

     Unele adjective vechi şi mai ales neologice se folosesc numai pentru substantive de un singur gen; în cazul celor referitoare la substantive neutre, aceasta nu înseamnă că 1şi adjectivele în cauză ar fi „neutre”, cum se indica în DOOM, chiar dacă au la singular

     8

formă de masculin, iar la plural (dacă au plural), formă de feminin: (metal) alcalino-17pământos, (barometru) aneroid, (foc) bengal, (substantiv) epicen.

    Locuţiuni adverbiale

     Deoarece locuţiunile adverbiale nu cunosc categoria numărului, locuţiunea adverbială altă dată nu are plural, alte dăţi fiind o locuţiune distinctă.

     18Articolul

     Articolul hotărât enclitic (singular şi plural) se leagă cu cratimă numai în împrumuturile neadaptate:

     - a căror finală prezintă deosebiri între scriere şi pronunţare: bleu-ul [blöul];

     - care au finale grafice neobişnuite la cuvintele vechi din limba română: dandy-ul 19(nu dandiul), dandy-i; gay-ul, gay-i; hippy-ul, hippy-i; party-ul; playboy-ul, playboy-i; story-ul, story-uri.

     Se recomandă ataşarea fără cratimă a articolului la împrumuturile - chiar nedaptate sub alte aspecte - care se termină în litere din alfabetul limbii române pronunţate ca în limba română: gadgetul [gheğetul], itemul [itemul], weekendul 1[uĭkendul], inclusiv în cazul unor anglicisme ceva mai vechi, scrise şi conform DOOM fără cratimă: westernuri ş.a.

     La unele substantive provenite din abrevieri există în prezent tendinţa de a le

    folosi nearticulat: O.N.U./ONU a decis ... (nu: O.N.U.-ul ...).

    Numeralul

    Normele actuale acceptă la femininul nearticulat al numeralului ordinal întâi postpus substantivului şi forma întâia: clasa întâi/întâia.

    În construcţia cu prepoziţia de (care şi-a pierdut sensul partitiv „dintre”,

    dobândind sensul „de felul”) + pronume posesiv, norma actuală admite, pe lângă plural, şi singularul: un prieten de-ai mei/de-al meu, o prietenă de-ale mele/de-a mea.

    Substantivul

     Substantivele la care există ezitare în ce priveşte apartenenţa la genul feminin sau neutru, respectiv masculin sau neutru (cu implicaţii asupra formei lor de plural) se află în una din următoarele situaţii:

     1. cuvinte de genuri diferite (dintre care unele învechite, regionale sau populare) 12specializate pentru sensuri sau domenii diferite: a (literă) s. m./s. n., pl. a/a-uri; a 32(sunet) s. m., pl. a; basc „adaos la bluză sau jachetă”, bască „lâna tunsă de pe o oaie, 312bluză, vestă”, bască „limbă”; colind colindat”, colind/colindă (cântec); zăloagă 12„semn de carte, capitol”, zălog „arbust”, zălog „garanţie”;

     17 În noua Gramatică a Academiei (GALR = Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Gramatica limbii române. I. Cuvântul, Editura Academiei, Bucureşti, 2005), p. 148 se

    vorbeşte în asemenea cazuri de adjective defective „numai cu forme de neutru”. 182 În DOOM s-a păstrat categoria articolului, deşi în noua Gramatică a Academiei acesta nu mai este recunoscut ca parte de vorbire. 19 Dar derivatul dandism, nu dandysm.

     9

    21/bască (beretă), 2. ambele admise ca variante literare libere: basc2colind/colindă (cântec);

     3. de un singur gen, norma actuală optând pentru astru masculin, foarfecă feminin.

    Cf. şi cleşte masculin, cu pluralul cleşti. La substantivele mass-media şi media „presa

    scrisă şi audiovizuală” s-a admis folosirea ca feminin singular: (mass-)media actuală, cu

    genitiv-dativul articulat (mass-)mediei: prin intermediul (mass-)mediei.

     1. Aceste substantive sunt împrumutate de română din engleză (unde media provine, la rândul ei,

    din latină);

     2. Folosirea lor ca feminine singular este în acord cu forma lor.

     3. Ea este în conformitate cu trecerea, în limba română, la feminin singular a unor plurale neutre

    latineşti la origine, cf. lat. SUPERCILIA > rom. sprânceană.

     Norma actuală admite noile singulare pe care unele substantive feminine cu

    rădăcina terminată în -l şi pluralul în -e şi le-au creat după modelul sofa, sofale, cafea, cafele: bretea pentru sensurile „bentiţă de susţinere la îmbrăcăminte; ramificaţie rutieră”,

    sanda (nu bretelă, sandală).

     Tendinţa distingerii între forma de singular şi cea de plural se concretizează în

    acceptarea de către norma academică a singularului cârnat (şi nu cârnaţ), refăcut din

    forma moştenită tocmai pentru marcarea mai clară a opoziţiei de număr şi prin alternanţa

    t/ţ.

     Unele substantive feminine omonime la nominativ-acuzativ singular au genitiv-1 2 dativul singular diferit: maică„călugăriţă”, g.-d. art. maicii; maică„mamă”, g.-d. art.

    maicei/maicii/maichii.

     Unele substantive feminine terminate în -a sau -ia în limba de origine şi-au creat

    (şi) o nouă formă nearticulată: cariocă, leva/levă, nutrie.

     La unele nume proprii, normele actuale admit variante de flexiune:

    Ilenei/Ileanei.

     Poate exista ezitare în ce priveşte forma de plural (în cadrul aceluiaşi gen) la unele substantive feminine cu pluralul (şi genitiv-dativul singular nearticulat) în -e sau -

    i şi neutre cu pluralul în -uri sau -e; la aceste substantive, opţiunea normei actuale este una din următoarele:

     - ambele forme sunt admise ca variante literare libere, cu preferinţă pentru una

    dintre ele (indicată prima în Dicţionar): căpşuni/căpşune, cicatrice/cicatrici,

    cireşe/cireşi, coarde/corzi, coperte/coperţi, găluşte/găluşti (ca şi râpe/râpi), respectiv

    niveluri/nivele „înălţime, stadiu, treaptă” (ca şi chipie/chipiuri, tuneluri/tunele);

     Acceptarea şi a pluralului în -i, alături de cel în -e, la două substantive de genul feminin nume de

    fructe: căpşuni şi cireşi, s-a bazat pe faptul că:

     1. se înregistrează progresul, în uzul literar, al pluralelor în cauză;

     2. nu există decât plurale în -i, atât pentru numele de pomi sau de tufe, cât şi pentru numele

    fructelor acestora, în cazul mai multor astfel de substantive: fragi, gutui, lămâi, nuci, piersici, rodii;

     3. formele de plural din sistemul multor substantive feminine au evoluat, în istoria limbii române,

    de la desinenţa -e la -i, plurale ca boale, roate, strade, şcoale ş.a. supravieţuind, eventual, numai în

    expresii (a băga în boale, a merge ca pe roate), dar fiind înlocuite în uzul general prin boli, roţi,

    străzi, şcoli; 20 4. încă din Îndreptar, căpşună avea pluralul căpşuni.

     20 Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Îndreptarul ortografic, ortoepic şi de punctuaţie, ediţia a V-a, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1995.

     10

Report this document

For any questions or suggestions please email
cust-service@docsford.com