DOC

11210102-iulia_trei_unu

By George Hall,2014-07-12 17:49
10 views 0
11210102-iulia_trei_unu

IULIA,numărul III,anul I,octombrie 2008

    O REVISTA A

    COLEGIULUI NAŢIONAL “IULIA HASDEU” LUGOJ

    ANUL I, NR. III,

    Octombrie 2008

    ISSN: 1844-007X

     1

null

IULIA,numărul III,anul I,octombrie 2008

    pe la suc, se uitau şi la filme. De fratele lui vorbea tot timpul, era preferatul lui. Se pricepea şi la

    calculatoare, programe şi-i placea să mânânce mere şi corn cu cioco :D”

     Flavius nu era singur la parinţi… “mai avea un frate mai mic pe nume Robert. Avea 10 ani.

    Flavius era ca un tata pentru el, în fiecare zi îl ducea la şcoală, chiar dacă se mai ?băteau? ei erau foarte apropiaţi”.

     “Din câte şţim noi se înţelgea bine cu părinţii, mama lui spunea că de fiecare dată când era

    supărată pe el, ştia cum s-o facă să zâmbească: îi aducea flori! Şi cu buncii se înţelegea foarte bine. Ei spuneau că au o fata la casă şi nu un băiat”.

     În legatură cu comportamentul lui din ultima săptămână, “era trist, dar în ţimpul petrecut

    alături de noi încerca să îşi depăşească tristeţea, de asemenea era foarte entuziasmat de plecarea

    lui în Grecia. Marţi a ieşit cu noi la un suc, am glumit, am râs, ne-am şimţit bine, când am plecat ne-a dus cu maşina până acasă… una dintre colege a spus că are emoţii cu el în maşină… el zâmbind a spus că şi el…”.

     “Miercuri a fost ultima zi când l-am văzut… chiar am încercat să îl convingem să vina cu noi la furat de flori şi la împodobit, dar el ne-a refuzat spunând că trebuie să meargă la sat. Joi seara am sunat cu speranţa că el este în oraş şi că v-a veni cu noi, dar era deja la sat, jucându-se cu fratele

    sau.

     Aflarea veşţi accidentului a fost groaznică. “După premiere am plecat la suc şi acolo am aflat

    despre accident. Ne-am întors repede la şcoală de unde am plecat cu diriginta la el acasă să aflăm

    mai multe, însă acolo nu ne-a răspuns nimeni. Mama unui coleg care lucra la spital ne-a confirmat

    vestea…”.

     “Sâmbată ne-am adunat în faţa şcolii, am închiriat un microbuz şi împreună cu diriginta şi

    profesoara de biologie am plecat la priveghi. Ne-a fost foarte greu să-l vedem în sicriu… nu ne-a venit să credem. Duminică a avut loc înmormântarea, unde foarte multa lume a venit să-l conducă pe ultimul drum…”.

    Andreea G. şi CLASA A XII-A D

     Interviu cu Ana Blandiana despre tinereţe şi poezie

     Doamnă Ana Blandiana, suntem o revistă şcolară, aşa că întrebările noastre sunt

    legate de perioada adolescenţei.

    IULIA: Unde şi când aţi terminat liceul?

     3

    IULIA,numărul III,anul I,octombrie 2008

    A.B: La Oradea, în 1959. Sper că nu v-am şocat prea tare. Oricum, trebuie să vi se pară o dată din preistorie, cel puţin preistoria libertăţii.

    IULIA : Ce fel de elev aţi fost? Aţi avut materii preferate şi / sau profesori preferaţi?

    A.B: Am fost un elev foarte bun, dar, ca să nu vă dezamăgesc prea tare, mă grăbesc să

    adaug că aveam note foarte bune nu pentru că învăţam mult, ci pentru că prindeam uşor.

    De altfel, ocupaţia mea preferată de-a lungul liceului a fost să citesc pe sub bancă, în timpul orelor, cărţi din afara programei şcolare. Sunt convinsă că explicaţia notelor pe care le

    obţineam era legată mai curând de aceste lecturi decât de memorarea materiei predate.

    Profesoara pe care am respectat-o cel mai mult şi care a fost pentru mine un model era profesoara de istorie, domnişoara Ile. Cea care a reuşit să ne transmită un patriotism de tip

    dramatic, o suferinţă pentru toate tragediile istoriei noastre şi toate neajunsurile definiţiei

    noastre şi, implicit, dorinţa de a ne asumă destinul colectiv şi de a încerca să schimbăm ce e

    de schimbat.

    IULIA : Dar profesorii şi / sau materii care nu v-au plăcut? De ce ?

    A.B: Nu-mi plăcea chimia, pentru că trebuiau învăţate pe de rost formulele şi am avut

    sentimente absolut speciale pentru matematică. Deşi nu eram dotată în materie şi nu eram

    în stare să nu greşesc la calcule, prin urmare nu ajungeam la rezultatul corect, îmi plăcea foarte mult să urmăresc demonstraţiile profesorului şi chiar să încerc să rezolv probleme.

    Odată, la o teză, pentru că ştiam că oricum o să greşesc la rezolvare, am scris, mai întâi în

    minte şi apoi pe foaie, ca pe o poveste cum trebuie rezolvată problema, fapt ce a provocat

    un scandal de care am fost foarte mirată.

     4

IULIA,numărul III,anul I,octombrie 2008

    IULIA: Au fost anii de liceu anii primelor iubiri ? Cum era să iubeşţi în acei ani? Vă

    mai aminţiţi de prima iubire?

    A.B: Din păcate, nu. Prima iubire a venit imediat după liceu. Cred că o explicaţie este şi

    faptul că trăiam lucruri care îmi solicitau toată atenţia şi emoţia. Tata a fost arestat, la noi au

    fost percheziţii, mama făcea tot ce putea ca să nu simţim mizeria şi persecuţia, totuşi plana

    mereu ameninţarea de a nu mai putea continua şcoala din această cauză.

    IULIA: Când aţi ştiut că o să fiţi scriitor – poet? Când aţi scris primă poezie? Poezia v-

    a ales pe dumneavoastră sau aţi ales dumneavoastră poezia? Aveţi un sfat pentru copiii / elevii noştri care scriu poezie?

    A.B: Ştiu momentul precis, pentru că eram în clasa a doua, în prima zi de şcoală şi

    învăţătoarea ne-a dat să facem o compunere care trebuia să aibă minimum două pagini. Eu

    am întrebat cât trebuie să aibă dacă o scriu în versuri credeam că mai mult, pentru că versurile sunt mai scurte dar mi s-a răspuns că, dacă sunt în stare s-o scriu în versuri, poate fi oricât de scurtă. Ceea ce am şi făcut. Nu-mi amintesc dacă mai scrisesem înainte versuri,

    dar ştiu că toată copilăria şi şcoala părea de la sine înţeles pentru toată lumea că eu voi fi

    scriitor. Nici alţii, nici eu nu m-am gândit vreodată că aş putea fi altceva.

    Pentru adolescenţii care scriu am două sfaturi, deşi mă îndoiesc că sfaturile folosesc în

    general la ceva: să citească cât mai multă poezie, din toate timpurile, din toate limbile şi să

    nu se grăbească să publice.

    IULIA: Care este poezia pe care o iubiţi cel mai mult? Dar poezia dumneavoastră la

    care ţineţi cel mai mult? De ce?

    A.B: Nu pot răspunde decât oarecum la întâmplare, pentru că aria este imensă, iar genul acesta de selecţii, nepermis de limitaţiv şi de subiecţiv... Totuşi „Odă în metru anţic”

    sau „Nu e păcat ca să se lepede” de M. Eminescu sau „Euridice” de Rainer Maria Rilke, iar

    dintre poemele mele „Îţi aduci aminte plaja” sau „Dealuri” sau „Dulap pictat”. Dar, încă o

    dată, e vorba de o selecţie care nu reprezintă o opţiune valorică, ci una sufletească.

    IULIA: Suntem la Sighet, la Şcoala de vară din cadrul „Memorialului victimelor

    represiunii comuniste”, o şcoală ce se adresează elevilor. Ce v-a determinat să „deschideţi” această şcoală? Aveţi un îndemn pentru tinerele generaţii?

    A.B: Ca şi Muzeul – memorial, Şcoala de vară de la Sighet este o încercare de a face să

    treacă spre generaţiile următoare, spre dumneavoastră, azi, ceea ce au trăit generaţiile

    ultimilor 50 de ani, cei ce au avut neşansă istorică de a trăi în comunism. Sunt convinsă că nu

    putem înţelege ceea ce trăim azi şi ceea ce am vrea să ne dorim pentru mâine, dacă nu

    înţelegem ce a fost ieri. Memorialul şi şcoala lui nu e un drum spre trecut, ci unul spre viitor,

    o şcoala a memoriei, fără de care – neînţelegând ce s-a distrus nu vom înţelege ce trebuie să construim. Dar, dincolo de consideraţiile ce ţin de memorial şi de istorie, şcoala de la Sighet sper că v-aţi convins – este ocazia deschiderii unor lungi orizonturi intelectuale,

    datorită marilor personalităţi care conferenţiază. Aş fi fericită să ştiu că v-aţi găsit modele

     5

IULIA,numărul III,anul I,octombrie 2008

    printre marii întelectuali care figurează în muzeu ca victime ale represiunii comuniste sau printre istoricii veniţi din toată lumea ca să vă ghideze prin labirintul atât de complicat al

    timpului trecut, prezent şi viitor.

    IULIA: O ultimă întrebare: ce proiect / proiecte de viitor aveţi, în plan literar?

     A.B: Scriu, bineînţeles, versuri. Asta se întâmplă oarecum fără voia mea şi, în orice caz,

    nu este o muncă, ci un miracol. În acest sens, sunt poet, nu sunt scriitor. Ca scriitor lucrez de

    mai mulţi ani la o carte mai amplă, care unora le vă putea părea autobiografică. Este vorba

    însă de un eseu despre manipulările cărora le suntem supuşi de-a lungul existenţei, despre capacitatea sau incapacitatea noastră de a ne sustrage. Exemplele luate din propria mea

    existenţă dau oarecum aerul memorialistic al cărţii.

     6

Report this document

For any questions or suggestions please email
cust-service@docsford.com